La Cotroceni, Antonescu și Ponta nu și-au vorbit; Ponta a discutat cu Zgonea, Antonescu cu Băsescu

La Cotroceni, Antonescu și Ponta nu și-au vorbit; Ponta a discutat cu Zgonea, Antonescu cu Băsescu
Publicat: 17/12/2013, 18:13
Actualizat: 07/02/2019, 15:17

Liderii USL Crin Antonescu și Victor Ponta nu și-au vorbit deloc la ceremonia de depunere a jurământului de către Gigel Știrbu, la care ambii au asistat, premierul schimbând câteva cuvinte cu Valeriu Zgonea, în timp ce președintele PNL a avut un scurt dialog cu președintele Traian Băsescu.

Ceremonia de învestitură a lui Gigel-Sorinel Știrbu în funcția de ministru al Culturii și cea de învestire a lui Toni Greblă ca judecător la Curtea Constituțională au durat foarte puțin, în jur de cinci minute fiecare, iar premierul Victor Ponta a plecat imediat după prima ceremonie.

La depunerea jurământului de către liberalul Gigel Știrbu au asistat președinții Senatului, Crin Antonescu, și Camerei Deputaților, precum și premierul Victor Ponta și ceilalți membri ai Cabinetului.

Antonescu și Ponta nu au schimbat niciun cuvânt. În schimb, Ponta a discutat cu Zgonea, iar Antonescu cu Băsescu.

Imediat după ce Știrbu a depus jurământul, iar șefului statului a spus la microfon doar: „Domnule ministru, mult succes!”, premierul Victor Ponta a plecat, motivând că el nu are treabă (cu depunerea jurământului de la Curtea Constituțională). Ponta a plecat rapid, fără a mai da mâna cu cei prezenți.

Celorlalți participanți șeful statului le-a spus că pot rămâne. „Cine vrea, poate să rămână”, a spus râzând președintele. Însă, cu excepția ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, miniștrii prezenți la prima ceremonie l-au urmat pe premierul Ponta, astfel că la jurământul lui Toni Greblă au mai rămas președintele Senatului, Crin Antonescu, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, judecătorii Curții Constituționale și consilierii prezidențiali.

După ce au dat mâna cu Toni Greblă, Traian Băsescu și Crin Antonescu au schimbat câteva cuvinte. Apoi, președintele Senatului a plecat și el, urmat la scurt timp de Valeriu Zgonea, în timp ce șeful statului a discutat timp de câteva minute cu membrii Curții și cu ministrul Cazanciuc. El le-a urat acestora sărbători fericite.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...